Fabrica, ce a făcut parte din conglomeratul comunist cehoslovac omonim, a intrat în funcțiune la începutul anilor ’50.
Divizia de producție și trading de energie regenerabilă a companiei grecești Motor Oil Hellas, care deține una dintre cele mai mari rafinării petroliere din Europa, Corinth, totodată cel mai mare complex industrial din Grecia, a intrat pe piața românească angro a electricității.
Simtel Team, companie românească de inginerie și tehnologie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București și jucător în domeniul energiei regenerabile, anunță finalizarea primei faze a parcului fotovoltaic de la Pleșoiu, județul Olt, care face parte din noua linie de business dezvoltată de companie, respectiv producția de energie electrică.
Operatorul concesionar al serviciului public de apă potabilă și canalizare din Capitală, Apa Nova, companie controlată de gigantul francez al utilităților Veolia, a obținut autorizația de înființare a centralei fotovoltaice de 2,7 MW, care urmează să deservească stația de pompare Sud. Potrivit unor date prezentate anterior de Profit.ro, investiția este estimată la peste 2,5 milioane euro.
Operatorul concesionar al serviciului public de apă potabilă și canalizare din Capitală, Apa Nova, companie controlată de gigantul francez al utilităților Veolia, are în derulare un număr de 4 proiecte de construire de unități de producție de energie fotovoltaică, cu putere instalată însumată de peste 3,2 MW și costuri totale estimate ce depășesc 3 milioane euro, relevă date analizate de Profit.ro.
Operatorii feroviari vor avea posibilitatea de a deveni prosumatori de energie electrică, urmând să fie compensați cantitativ de către furnizorii lor pentru diferența dintre volumul de electricitate pe care locomotivele lor îl consumă în mers și cel reintrodus în rețea prin intermediul așa-numitelor ″frânări recuperative″, prin care energia cinetică generată de frânare este convertită în curent electric.
Fabrica, ce a făcut parte din conglomeratul comunist cehoslovac omonim, a intrat în funcțiune la începutul anilor ’50.
Operatorul sistemului energetic național al Georgiei, JSC Georgian State Electrosystem (GSE), omologul Transelectricii din România, a demarat elaborarea unui studiu de fezabilitate a proiectului, cu bani de la Banca Mondială.
Fabrica, ce a făcut parte din conglomeratul comunist cehoslovac omonim, a intrat în funcțiune la începutul anilor ’50.
Stocarea de energie electrică se află încă în stadiu de pionierat în România, existând deocamdată instalații de profil aflate în funcțiune de numai 2 MW, implementate de portughezii de la EDPR în Dobrogea.
Potrivit datelor Transelectrica, în România funcționează centrale de producție de electricitate pe bază de biomasă cu putere instalată totală netă de circa 124 MW. Cea mai mare și mai importantă, singura dispecerizabilă, este cea pe biomasă lemnoasă a Bioenergy Suceava, firmă care a aparținut până în 2019 grupului austriac Holzindustrie Schweighofer și care asigură încălzirea centralizată în municipiul Suceava.
Compania poloneză Lerta a atras 12,75 milioane de zloți (2,77 milioane euro) de la Photon Energy și alți doi investitori în cea mai recentă rundă de finanțare seria A. Fondurile vor fi utilizate inclusiv pentru extinderea companiei poloneze pe piața românească, unde a obținut o licență de comercializare a energiei electrice.
Proiectul Planului Național de Relansare și Reziliență (PNRR) al României, ce urmează a fi finanțat din fonduri UE de peste 30 miliarde euro destinate sprijinirii recuperării economice a statelor UE afectate de pandemia COVID-19, prevede un buget estimat de investiții de 1,55 miliarde euro în domeniul Energie și tranziție verde.
Tinmar este unul dintre cei mai importanți furnizori independenți de energie electrică, cu cotă de piață la nivel național de 4,27%, potrivit celor mai recente date ale ANRE, și deține deja un număr de 6 centrale fotovoltaice, cu putere instalată totală de 50 MW, în județele Dolj, Gorj și Giurgiu.
Tinmar este unul dintre cei mai importanți furnizori independenți de energie electrică, cu cotă de piață la nivel național de 4,27%, potrivit celor mai recente date ale ANRE, și deține deja un număr de 6 centrale fotovoltaice, cu putere instalată totală de 50 MW, în județele Dolj, Gorj și Giurgiu.
Tinmar este unul dintre cei mai importanți furnizori independenți de energie electrică, cu cotă de piață la nivel național de 4,27%, potrivit celor mai recente date ale ANRE, și deține deja un număr de 6 centrale fotovoltaice, cu putere instalată totală de 50 MW, în județele Dolj, Gorj și Giurgiu.
Tinmar este unul dintre cei mai importanți furnizori independenți de energie electrică, cu cotă de piață la nivel național de 4,27%, potrivit celor mai recente date ale ANRE, și deține deja un număr de 6 centrale fotovoltaice, cu putere instalată totală de 50 MW, în județele Dolj, Gorj și Giurgiu.
Guvernul își pune problema majorării țintei de creștere a ponderii energiei din surse regenerabile în consumul de electricitate al României, în prezent de 27,9%, după ce i s-a recomandat de către Comisia Europeană să fie "mai ambițios" în această privință și să ducă ținta la cel puțin 34%.
Procesul are relevanță transcontinentală. Principalul reclamant este un proprietar de păduri din Statele Unite, care reclamă faptul că subvenționarea de către UE a energiei pe biomasă lemnoasă a dus la creșterea importurilor europene de lemn din SUA și, deci, la intensificarea defrișărilor de păduri americane.
Nuclearelectrica a început luna trecută procedura de achiziție de servicii de inginerie pentru elaborarea unui studiu tehnic de evaluare a stării sistemelor, structurilor și componentelor Unității 1 a centralei, în vederea operării pe termen lung a acesteia, studiu necesar procesului de retehnologizare a reactorului, care ar trebui să înceapă către finalul anului 2026 și care presupune o investiție de până la 1,5 miliarde euro.
Din 2013, autoritățile de la București au început să taie semnificativ din subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă sub formă de certificate verzi adăugate pe facturile de curent electric ale tuturor consumatorilor de energie electrică din România, pentru a ține sub control prețul final plătit de clienți.
Furnizorii români de energie electrică deplâng de mulți ani faptul că nu pot încheia contracte bilaterale pe termen lung de cumpărare de energie în avans de la dezvoltatorii de proiecte de producție de electricitate din cauza faptului că, potrivit reglementărilor în vigoare, acești dezvoltatori nu pot deveni participanți la piața de energie până la finalizarea și punerea în funcțiune a proiectelor lor.
Avocații ambelor părți se luptă în jurul unei centrale de peste 27 milioane euro. La finalul anului 2016, Holzindustrie era lider detașat al industriei lemnului din România, cu afaceri de 433 milioane euro și un profit net de 42 milioane euro. Anul trecut, lanțurile de bricolaj Hornbach, Leroy Merlin și Brico Dépôt România au redus sau sistat aprovizionarea cu produse din lemn provenind de la Holzindustrie Schweighofer, compania fiind acuzată de unele ONG-uri de cumpărare de lemn tăiat ilegal din păduri.
În mod firesc, prețurile reglementate ale energiei livrate distribuitorilor de către persoanele fizice cu centrale producătoare de energie regenerabilă de sub 100 KW vor fi mult mai mici decât cele finale facturate de furnizori acelorași persoane fizice în calitate de consumatori, întrucât sunt stabilite prin raportare exclusiv la prețul energiei ca marfă pe piețele engros de profil.
În nota de fundamentare a intenției de achiziție a participațiilor Fondului Proprietatea la filialele Electrica SA se arată că, în caz că tranzacția eșuează, "discrepanțele de viziune între cei doi acționari pot conduce în final la întârzierea semnificativă sau chiar blocarea anumitor proiecte profitabile pe termen lung pentru acționari".